Duminică noapte, Belgia a învins Portugalia cu 1-0 și campioana Europei a plecat către casă, nici nu era departe de ea, meciul s-a jucat la Sevilla, doi pași. Cel mai mare jucător de fotbal de după Maradona nu va mai putea fi văzut la acest campionat european și cred că la nici un EURO, probabil că Mondialul de peste un an și jumătate, din decembrie 2022, va fi ultimul Turneu final pentru Cristiano Ronaldo.
La ce vă gândiți chiar acum, imediat? La vârstă, desigur. E născut în aceeași zi cu Hagi, pe 5 februarie, dar 20 de ani mai târziu. Are, știe toată lumea, 36 de ani. Și nu mai e el.
Am simțit asta prima oară în viață când Ilie Balaci -astăzi nu voi vorbi decât despre superlative absolute- a revenit pe teren după accidentarea groaznică pe care a suferit-o la Baia Mare, după un duel cu Arezanov, în februarie 1984. L-am văzut jucând, cu un bandaj uriaș pe genunchiul stâng, dar nu Ilie al nostru se îmbrăcase în acea zi în tricoul cu numărul 8. Ci altcineva!
În ciuda celor cinci goluri, dintre care trei din penalty, marcate la acest Euro, Cristiano Ronaldo părăsește fără replică o competiție în care a mai bătut un record, totuși, cel al reușitelor însumate. Are 14 goluri la cinci europene și e puțin probabil să fie detronat vreodată din acest clasament. Ca și din multe altele. Portugalia lui va preda pe 11 iulie titlul continental, după o singură victorie la ediția din acest an, 3-0 cu Ungaria.
În spatele statisticii și a cifrelor de orice fel, pregnantă rămâne însă incapacitatea lui de a mai forța lucrurile mari, cu adevărat importante. Sezon aproape de un mare eșec cu Juventus, cu care a prins ultimul loc de Champions League abia în ultima etapă și cu mare noroc, Euro cu locul trei în grupă, mai mult ca sigur încă un an în care Balonul de Aur nu va mai fi trecut în dreptul numelui său. În iarnă va împlini 37 de ani.
Am amintit de noroc. Un factor important, prezent în destule momente din cariera lui strălucitoare și paralizantă admirativ, pentru oricine încearcă să o rememoreze.
Balurile mari nu-l vor mai avea însă decât pe lista de invitați, din ce în ce mai puține, din ce în ce mai lipsite de clasa celui mai mare al ultimului sfert de secol. E o clipă care nu știu dacă trebuie păstrată, dar care nu poate fi nici abandonată. Cristiano mai are zâmbetul, tricoul și legenda, ceea ce e enorm, dar nu și de ajuns.
Balaci nu mai avea nici zâmbetul. Hagi a avut lacrima și înțelepciunea la despărțire, Maradona disperarea, Dobrin discreția, Oblemenco tristețea. Uriașii zilelor mele așa au ieșit de pe gazon, dar cu toții au mers pe o muchie de cuțit la sfârșit: erau și nu mai erau ei. Alții le luaseră locul, ca și lui Ronaldo, duminică seară. Ofensiva de final a Portugaliei nu l-a mai găsit nici măcar printre cei care credeau că încă se mai poate face ceva.
De aceea scriu că nu a fost el, deși el era.
Va continua să ne spună alte povești. Cea a Cehiei, poate viitoarea campioană continentală, poate a Italiei greu de ucis, poate a Danemarcei căreia destinul trebuie să-i pună la picioare ceva, după ce i-a luat atât. Însă nici o poveste nu va putea trece peste surâsul alb al celui mai mare.
Am văzut și am trăit multe astfel de despărțiri. Despre unele am și scris, altele au trecut pe lângă mine ca și cum, ignorând-le, le-aș fi oprit să se întâmple. Nu le-am oprit.
O linie constantă a tuturor era această ciudată transformare a uriașilor mei în ceva care nu-i mai reușea să-i definească. Obișnuința cu noua lor prezență începea chiar atunci!
Cum va fi fotbalul fără Cristiano? Nu știe nimeni cum, dar instinctul lui de goleador, aroganța lui atât de bine jucată, copleșitoarea lui capacitate de a reuși oriunde, orice și în cantitate maximă, peste toți care au fost și, foarte clar, și peste toți ce vor urma, vor lipsi unei lumi gata să înlocuiască pe oricine, dar în incapacitate de replică în acest caz.
Maradona și Hagi nu au putut fi înlocuiți, nici Balaci sau Cruijff. Accidentările lor, ori pur și simplu anii care s-au strâns au făcut posibile despărțiri așteptate, dar niciodată acceptate. Mașina uriașă de marketing din jurul lui CR 7, numele de cod al reușitei depline în fotbal, va salva mult din zâmbetul fără forță de azi. Să ne obișnuim să credem că e nemuritor, alții, cu siguranță mai mari, nu au avut șansa asta! Vom fi învățați să-l vedem și acolo unde nu va mai putea fi, iar abia aici vom avea o explicație pentru miracolul existenței sale. Dar el va mai juca un an, poate doi, până când amintirile din prezent le vor blura pe cele adevărate, de altădată. Cristiano va face un mare bal la ieșirea din scenă, nu va trage, Doamne ferește, un picior bandajat după el, nici o uitare vinovată, nici vreo enigmă cântată de Victor Hugo Morales. Pentru că el a fost perfect. Perfect! Și deja nu mai e. În locul lui, unii s-ar retrage mâine.
Nimeni, niciodată nu a fost însă în locul lui. Și da, e mai bine să-ți fie dor de cineva, decât să te plictisești cu cineva. Vorba asta nu doar în cazul pământenilor e valabilă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER